Am găsit-o pe interpreta Victoria Lungu prinsă în multiplele activităţi pe care le are, dar am rugat-o să facă o mică pauză şi să ne spună mai exact cu ce se ocupă în prezent, să ne destăinuie planurile sale, să ne spună dacă iubeşte şi ce îşi doreşte ea de la viaţă. LadyClub a aflat că artista este ocupată cu promovarea tinerelor talente, că pregăteşte un nou album, că nu este îndragostită, dar în viaţa ei există un bărbat pe care îl adoră. Citeşte în continuare mai multe amănunte din viaţa Victoriei Lungu, povestite chiar de ea.
Săptămâna trecută melomanii din Republica Moldova au avut ocazia să asculte una din cele mai bune voci din România - Paula Seling, fata care aduce ploaia.
Liliana Viţu este coordonator pe comunicare/program la Fundaţia Eurasia, Reprezentanţa din Moldova. La nici 30 de ani Liliana are o carieră de succes bazată pe studiile serioase făcute până acum şi pe ambiţia pe care o are.
Când am aflat că voi face un interviu cu deţinătoarea titlului Miss Moldova, am fost un pic sceptică, pentru că nu am mai întâlnit până acum nici o Miss. După ce am cunoscut-o pe Ina Codreanu, am rămas încântată.
Recent formaţia „Catharsis” a marcat 10 ani de activitate. Cu această ocazie, timp de două seri: 31octombrie – 1 noiembrie 2007, Palatul Naţional din Chişinău a fost invadat de fanii trupei, care au ţinut să fie prezenţi la concert.