Sunt o femeie (aproape) normală... este o descriere de pe blogul meu. Sunt căsătorită, am copii şi plătesc impozite, multe femei spun asta despre ele. Dar în timp ce alte femei îşi aplică o mască de frumuseţe, răsfoiesc o revistă sau prepară nişte bucate mai sofisticate, eu scriu pe blog. Uneori, cunoştinţele mele nu înţeleg de ce la Crăciun vizitez persoane care trăiesc în sărăcie şi pe care le-am cunoscut întâmplător. Deseori, cei care mă cunosc nu înţeleg de ce mă preocupă problema maidanezilor sau de ce strâng toate hârtiuţele pentru cutia cu maculatură. 

Pentru mine, luni înseamnă... o zi minunată, când mă simt mobilizată, ştiu unde trebuie să ajung, sau măcar cum o să merg. Numai că, măcar o dată, luni dimineaţă îmi trece prin cap gândul că vreau să vină mai repede seara de vineri - este un sentiment din copilărie şi vine din bucuria de a fi acasă.

Când mi-e dor... iubesc sau sufăr. De obicei dorul mă doare, pentru că mă gândesc la oameni dragi care au plecat din viaţa aceasta. Cele mai vechi doruri ale mele ţin de oamenii care mi-au ocrotit copilăria şi acum nu mai sunt. Sunt doruri care vor îmbătrâni odată cu mine, dacă voi merge încovoiată într-o zi se va întâmpla sub povara dorului pentru oamenii pe care îi pierd prin ani.

Bărbatul meu... este omul lângă care m-am împlinit ca femeie, soţul meu şi tatăl picilor mei. Bărbatul meu este o personalitate complexă, puternică, lucidă dar şi emotivă, mai ales când este vorba de copii şi natură. Soţul meu are patruzeci de ani şi toate implicaţiile psihologice specifice vârstei. Îmi respect foarte mult soţul şi tot ce face, dar iubirea are nevoie şi de câte o gură de aer şi ferma lui apicolă din România ne oferă şansa să ni se facă dor unul de altul.

Amintirea cea mai... Senină – starea şi cerul de asupra cireşului care mi-a ocrotit copilăria, uneori imaginea fantastică a cerului acela se deschide în creier ca un fişier incontrolabil şi îmi restartează tot sistemul nervos; armonioasă – nunta şi iubirea mea înconjurată de oameni senini; relaxantă – senzaţia pe care am avut-o în primele clipe după ce Teia nu a mai fost în burta mea ci …pe burta mea; reconfortantă – ziua în care am fost pentru prima oară acasă toţi patru: Antoniţa, Nicolae, Teia şi Mircea.

In sufletul meu încape... evident, Universul, pentru că sunt o femeie tipică şi mai ales pentru că nu-mi inhib dorul, sexualitatea, avântul. În sufletul meu este întotdeauna loc pentru exaltare şi o iubire în plus.

Cresc 2 copii, o fetiţă şi un băiat, şi... sunt o mamă foarte fericită. Ambii copii ai mei au ştiut ce înseamnă laptele matern, chiar dacă pe fetiţă am alăptat-o, iar băieţelului i-am stors sânul. Primul an împreună a fost extrem de dificil, cu toate că am trăit experienţe unice şi extrem de frumoase. Nu aş vrea să schimb ceva în istoria ultimilor trei ani, dar nici să-i mai trăiesc odată nu m-aş oferi prea uşor, prea multe încercări au fost. Mi-am făcut un astfel de program încât să fiu cu copii mei două zile din săptămână, aproape în permanenţă. Sâmbătă şi duminică, avem un program comun cu copii şi asta mă relaxează şi mă bucură nespus. Sunt o mamă tipică, care-şi iubeşte mult odraslele şi care îngrijeşte de copii ei exact cât îi necesar ca să păstreze satisfacţia comunicării. Nu aş fi o mamă la fel de senină şi iubitoare dacă aş îngriji copii mei 24 de ore din 24, de aceasta împart cu înţelepciune timpul pentru cei mici cu soţul, dădaca, părinţii, prietenii şi cumătrii.

Senin, şi senină, ... cuvântul preferat, blogul meu, starea mea la feminin.

A fi la modă... este o intuiţie, o lecţie însuşită de stil sau o fixaţie pe curente, reclame, media. Pe timp de iarnă eu am doar intuiţia, două perechi de blugi (una de când eram însărcinată) şi o fustă. Ca să fii la modă trebuie să faci cheltuieli mari, dar poţi fi o femeie (suntem pe un portal pentru femei) cu vino-încoace şi culoare dacă ai intuiţie şi stil. La nunta mea rochiile (cu doi ani înainte de invazia bulinelor) pentru domnişoarele de onoare erau de câteva sute de lei – se merită de admirat în poze cum arătau. În cazul meu şi cu greutatea mea, compensez stilul liber cu bijuterii neordinare, majoritatea din pietre naturale, perle sau creaţii mai neobişnuite ale meşteriţelor cu fantezie de milioane.

Părinţii... mama mea. Când am primit medalia „Meritul Civic” am înţeles că acesta este cel mai mare cadou pe care i-l puteam face mamei mele. Evident că mama se mândreşte cu mine, dar deja nu mai sunt prima în topul iubirii ei …pentru că viaţa ei este dedicată gândurilor pentru Teia, fata mea. Îi sunt foarte recunoscătoare mamei pentru că după soţul meu, ea a fost prima care m-a încurajat să fiu şi mamă de băiat.

Cel mai mult... simt că, oricât aş încerca, nu reuşesc să exprim toată dragostea şi recunoştinţa pe care le-o port unei mâini de oameni – prietenii mei. Familia mea, echipa mea, liniştea mea se sprijină pe iubirea şi încrederea unor oameni excepţionali. Chiar şi casa în care trăiesc cu familia este a unuia dintre prietenii mei. Prin ani am înţeles că iubirea şi prietenia nu încap în cuvinte, sunt sentimente care trebuie trăite senin şi, uneori, în tăcere şi rugă, să nu se sfârşească mila Domnului!

Dacă aţi şti... de câte ori m-am apucat de interviul acesta şi se tot întâmpla ceva în familie, la serviciu sau în computer, v-aţi mira de unde am luat timp şi răbdare s-o scot la capăt!

Când mă gândesc la hobby, îmi dau seama că toate implicările şi pasiunile mele se reflectă în spiritul meu civic. Nu (mai) sunt colecţionar, încet-încet renunţ la pasiunile materiale, flori, cărţi, bijuterii. Îmi investesc o parte din timp în activităţi de voluntariat şi o parte din bani în activităţi de caritate. Am trăit de câteva ori sentimentul că nu vom lua nimic cu noi, de asta nu mai am un hobby care să însemne că adun sau fac ceva exclusiv pentru mine. Prefer să investesc în bucurii împărtăşite, cel puţin cu Dumnezeu.

Munca mea înseamnă... pasiune, implicare, echipă. Am un program de 8 – 12 ore, plus orele de dis-dimineaţă când scriu pentru blog. Îmi place mult ce fac, dar evident că mai obosesc de prea multe şedinţe şi activităţi în diverse consilii, pe la guvern, parlament şi atunci am nevoie să citesc o poveste senină cu prichindeii sau …să înjur într-un cerc mai restrâns.

Ţara noastră seamănă... cu comentariile la articolele de pe „Unimedia”. Suntem diferiţi – buni, inteligenţi, frustraţi. Uneori sunt sigură că suntem demni de o viaţă mai bună, alteori sunt sigură că suntem demni de ce avem.

VIP... persoane care au o viaţă complicată şi în raport cu care mă simt extrem de fericită. Să mă invidieze vedetele că pot ieşi sumar machiată, îmbrăcată comod şi simplu, da mai ales că pot umblă hai-hui dacă am chef fără ca să risc să-mi admir itenerarul în presă!

Niciodată nu aş putea… să trăiesc fără Dumnezeu;

Cel mai... ispititor vis ar fi o casă mică la ţară, cu grădină, cu zarzavaturi şi floricele, cu pisoi şi cotei, cu glodul nostru la urma urmei…