Numele Corinei Caireac este cunoscut publicului larg prin produsele video pe care le realizează. Face clipuri video pentru artiştii autohtoni şi nu numai. Face scenarii pentru orice fel de produs video. Şi mai poate face tot de ce ai nevoie, pentru a reuşi. În orice domeniu. Este apreciată, dar şi criticată. Şi asta datorită faptului că realizează lucruri calitative într-o ţară în care tot ce se face, e doar de dragul făcutului.

Despre scene, Lady Gaga, sex şi femei, cu Corina Caireac, în exclusivitate pe ladyclub.md

Despre Eurovision

Din toţi anii care-i am, 7 am făcut şi management muzical, şi PR, şi deja 3 ani - producţie de videoclipuri.

La capitolul „Zdob şi Zdub” o să-mi scriu memoriile în detalii peste câţiva ani. Aş avea ce aşterne pe hârtie.

La Belgrad a fost ce a fost, şi asta pentru că aşa a fost. La fel, o să scriu despre asta peste câţiva ani. Promit (zâmbeşte).
 
Ştiu că la Oslo 99,8% Moldova o să iasă în finală.  99,9%  în perioada apropiată (vreo 5 ani) n-o să obţină locul întâi chiar dacă va fi excepţională. Nu fiţi naivi. „Eurovisionul” e un business foarte mare, mai are şi tentă politică. Off.. să dea Domnul artiştilor noştri cât mai multe ieşiri şi posibilităţi de realizare şi afirmare. Şi nu doar pentru acest controversat „show televizat”!

Despre artişti şi produse

Free Eye Production. Recent ne-am făcut „re-branding, şi acum suntem „Indigo Video Production”. Un nume nou- o etapă nouă. Am filmat clipuri pentru „Studio One”, Olia Tira, „Cuibul”, Igor Saxin, Kătălina Rusu, şi alţi artişti. Nucleul echipei e din 5 persoane: Igor Levinschi (regie şi montaj), Eugen Dedcov (cameraman), Andrei Cuşnir (inginer de lumini), Igor Iurco (decorator) şi eu (director artistic şi producător). Ne caracterizează dorinţa de a face ceva original. Suntem entuziaşti până-n măduva oaselor. Precum indianul Said Baba, încercăm să realizăm ceva bun din „aer”, din „nimic”. Ne inverşunăm să creăm în condiţiile vitrege ale Moldovei şi să susţinem artiştii autohtoni. Ne caracterizează simţul umorului şi atmosfera veselă şi pozitivă pe platoul de filmare. Alături de noi orice artist se simte confortabil.

Artiştii noştri... sunt aproape kamikaze. Se încăpăţânează să facă ce le place (să cânte, să danseze, etc) într-o ţară unde practic nu există piaţă muzicală în sensul larg al cuvântului. Publicul poate să-i critice la nesfârşit. Aşa este lumea- rea de gură. Adesea are dreptate. Adesea-nu prea. Ai noştri sunt mai apreciaţi peste hotare decât acasă. Dar e greu să răzbaţi acolo - peste hotare. Trăim şi ne sufocăm ca într-o conservă – cu graniţe, cu vize, cu doar 3 milioane de locuitori, cu lipsă de scenă normală pentru concerte, etc.
Artiştii noştri mai au de lucrat. Avem voci bune. Compozitori buni, în pas cu timpul –puţini. Dar anul acesta au apărut pe orizonturile muzicale nume noi şi printre interpreţi, şi printre compozitori. Suntem martorii unei noi etape în viaţa muzicală a republicii. Artiştii noştri sunt ca iarba care creşte printre asfalt.

Aş vrea să văd pe scenele noastre ...  Pot să-mi satisfac nevoia de muzică, de concert, şi cu un dvd. M-am obişnuit la concerte să fiu după culise şi să privesc de acolo. Nu mai percep concertele ca un simplu spectator. Mereu o să analizez ce e în scenă - cum e decorul, cum e sunetul şi luminile, cum a evoluat artistul, unde a dat în bară şi unde a reuşit. Acest „proces de analiză” îmi încurcă să primesc simpla plăcere de la spectacol. Recent am privit pe dvd concertele live ale interpretei Mylene Farmer. Are show-uri care costă până la 36  milioane euro. Chiar şi bărbaţii plâng la concertele ei. Impresionant! Grandios! Am analizat fiecare detaliu din concert - mimica şi gesturile interpetei, cum reuşeşte cu o simplă mişcare a degetelor să manipuleze emoţiile publicului, hainele back-vocalistelor, imaginile din back-ground, şi tot aşa. Cel mai scump show din lume. La sfârşit m-am întrebat dacă merită să arunci atâţea bani într-un concert de 2 ore. Poate era cazul ca vreo 10 milioane să fie investiţi în construcţia spitalelor sau a  orfelinatelor? Răspunsul încă nu mi l-am dat :)

TV-ul autohton  se dezvoltă! Ura! Anul acesta au apărut şi vor mai apărea câteva posturi autohtone. Mă bucur pentru mulţi din jurnaliştii noştri care o să aibă câmp de activitate nu doar în ziare (care supravieţuiesc cu greu! ) şi internet. Datorită acestor posturi tv, intelectualitatea o să aibă posibilitatea să se manifeste şi să schimbe, prin acest puternic instrument care se numeşte „Televiziunea”, mentalitatea maselor largi. Dar aş dori ca aceste noi posturi tv să fie difuzate şi în România. Sunt sigură că românilor le-ar fi interesant să ştie în detalii cu ce probleme trăiesc oamenii din Republica Moldova. Aşa am sparge frontierele. Şi aş vrea să avem un post muzical autohton difuzat şi în România. Astfel artiştilor autohtoni li s-ar deschide mai uşor o nouă piaţă. Dar ar fi şi un stimulent puternic pentru a progresa, pentru a face muzică mai interesantă, mai în pas cu timpul. 

În ultimul timp, am observat mulţi tineri frumoşi, dezvoltaţi, dezinhibaţi, care au gustat internetul odată cu laptele mamei. O nouă generaţie cu alte valori, care n-au idee de cum e să trăieşti în URSS sau în haosul perioadei „Perestroika”. 

Lady Gaga, Rihanna şi Beyonce - toate trei sunt produse comerciale. Ele nu fac parte din playlistul meu personal. Dar urmăresc cu interes ce scot pe piaţă, deoarece ele (parţial) dictează astăzi moda în nişa muzicii comerciale. Frumuseţea şi sexul mereu au fost marfă întrebată şi cumpărată. Rihanna şi Beyonce exploatează la maxim fizicul lor atractiv. Dar sunt talentate şi  muzical - au voci, au tehnică interpretativă, ştiu să danseze. Au bugete de milioane şi echipe impresionante de producători. Acolo e show-biz-ul cel mare. Lady Gaga ... la fel şi monştrii mereu s-au vândut bine. Amintiţi-vă de circul „monştrilor” („femeia cu barbă”, omul fără mâini, gemeni siamezi). Regizorul japonez Takeshi Kitano a zis într-un interviu: „Dacă vrei să reuşeşti în zielele noastre să răzbaţi la masele largi, să captezi atenţia lor, trebuie să fii excentric”. Asta au făcut-o mulţi artişti şi până la Lady Gaga - David Bowie, şi Mylene Farmer, şi mulţi mulţi alţii. Dar Gaga (şi producătorii săi) au mers la, şi peste limită. Grotescul nu trece neobservat chiar în haosul mediatic contemporan. Într-o bună zi Gaga o să se sature de costumaţiile excentrice şi o să iasă pe scenă în halat de casă şi fără make-up. Şi toată lumea o să zică iarăşi „waw!”. Dar trebuie s-o apreciem pe Gaga că îşi compune singură piesele.

 
Despre femei, şi nu numai

Nu pot să sar peste capul meu.

Femeia e ca o gamă de nuanţe şi combinaţii de culori. E o fire complexă şi complicată. Câteodată primejdioasă. În unele sfere e mai evoluată ca bărbatul. E mult mai autosuficientă decât i se pare (am în vedere şi mentalitatea tradiţională a femeilor din partea locului). Femeia are „genul constructiv”, bărbatul îl are şi pe cel distructiv. Femeia tinde spre armonie şi pace. Dar pînă la urmă, e mai important faptul că suntem mai întâi fiinţe umane, iar apoi femei sau bărbaţi.

„Dragostea durează 3 ani” Da, da... şi asta a zis-o nu doar autorul francez Frederique Beigbeder în cartea sa cu acelaşi nume, şi nu doar savanţii. Şi experienţa mea a zis la fel. Dragostea poate să dureze şi 3 zile, şi 3 luni. 90% din oameni îşi proiectează nevoia de dragoste asupra altor oameni. Peste un timp iluziile dispar, procesul chimico-hormonal numit “dragoste” se termină şi … “ups, bună ziua, realitate!”. Totuşi, cred că există dragoste adevărată, dar acei norocoşi sau vrednici care au parte de acest dar dumnezeiesc sunt foarte puţini.

Sexul poate fi doar priviri şi magnetism reciproc. Câteodată e suficient tot aici să se termine. Sexul poate fi „olfactiv”.  Sexul poate fi exerciţiu fizic sau o metoda anti-stres. Sexul poate fi un joc şi o aventură. Deci, sexul poate fi diferit, în dependenţă de dispoziţie. Odată cu experienţa şi vârsta, sexul devine mai conştient şi profund din punct de vedere psihologic şi emoţional. Dar sigur nu fac parte din categoria de oameni „carnali, fiziologici”, care sunt dependenţi de sex. Orice dependenţă îţi privează din libertate. Cultul sexului atât de mult cultivat şi promovat în societatea modernă (tv, filme, presă, etc) mi se pare absolut exagerat.

Despre Corina Caireac

Am propriul stil vestimentar. Nu fac din haine şi stil un cult, cum este primit şi etalat în oraşul nostru provincial. Mă plictisesc să dedic mult timp hainelor, stilurilor şi culorilor. Străzile Chişinăului seamănă cu prezentările de modă, adesea de calitate proastă şi fără gust. Eu merg împotriva curentului. Nu - tocuri înalte şi subţiri (nici chiar la petreceri). Nu - goana după branduri. Da - stofelor naturale. Un stil casual european e comod zi de zi. Stilul „boem” mi se potriveşte. Vara fac escapade spre feminitate şi haine mai sexy.

Tot ce am în trusa cu cosmetice e ... totul! Problema e că o folosesc mai rar şi la minim. Procesul de machiaj îmi aduce o satisfacţie psihologică. E ca un mic act creativ, e un exerciţiu pentru a căpăta buna dispoziţie.

Visez să reuşesc să-mi realizez potenţialul mental şi creativ la maxim, chiar şi în condiţiile noastre dure. Visez la o casă cu balcon spre asfinţitul soarelui. Visez să mă învăţ să mă bucur de lucruri simple. Visez să am în jurul meu cât mai mulţi oameni care să fie pe aceeaşi undă cu mine, ca să nu mă simt atât de singură.

Uneori stau şi mă întreb câtă răutate poate încape într-un oraş aşa mic ca al nostru. Când o să se sature oamenii să alerge după succes, popularitate, bani, cariere care, până la urmă, oricum nu le aduc fericire. 

Noaptea mă prinde cu un film gen art-house sau dramă psihologică, cu navigare pe net în căutarea inspiraţiei, cu idei creative, cu analize ale zilei trecute, cu măcinări interioare, cu speranţe că va urma o noapte liniştită şi o nouă zi luminoasă în toate sensurile.

Niciodată nu aş putea zice „niciodată”...