Despre Lia Bejenaru
Cel mai mare sacrificiu – Am prea puţin timp pentru părinţii şi sora mea şi ştiu că, într-un fel, i-am sacrificat pe ei pentru carieră. Din fericire, viaţa nu m-a pus greu la încercare. Nu am fost nevoită să fac mari sacrificii.
Am învăţat să preţuiesc prietenia în copilărie, atunci când am fost trădată pentru prima dată.
Viaţa ne rezervă multe provocări. Provocări, nu probleme. Important e să fim gata, oricând, pentru schimbare. Doar astfel „problemele” pot deveni surprize plăcute.
Familia mea este superbă. Părinţii mei m-au înţeles întotdeauna din priviri. De la ei am învăţat că poţi realiza ceva doar dacă depui efort. Nimic nu vine din vânt. Sora mea, Domniţa, este visul meu din copilărie şi cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată de ziua mea. Acum e înaltă cât mine, dar la fel de pusă pe şotii ca la 5 anişori.
Puterea vine din interior. Un om puternic e un om care crede în sine. E adevărat, ne alimentăm cu ce se mişcă în jurul nostru, dar forţa vine din aspiraţii. (Eu îmi încarc bateriile acasă, în Codrii Orheiului).
Despre frumuseţe şi femei
Silueta e aşa cum e. Nu cred în „sacrificiile” frumuseţii. O femeie e frumoasă atunci când vrea să fie fericită, atunci când crede în ea şi atunci când este iubită. Vă amintiţi melodia „Orice femeie e frumoasă”?
Ritualul zilnic de frumuseţe e simplu - demachiere obligatorie, părul proaspăt spălat şi măcar 5 minute de exerciţii fizice.
Îmbrac haine comode. Chiar dacă e o rochie de seară, prefer să fie una comodă. Mă enervează veşnica preocupare: oare îmi stă bine rochia sau bluza? Prefer să mă îmbrac cum cred eu de cuviinţă, nu cum vor alţii. Le recomand tuturor să facă la fel.
Accesorii port puţine. Nu sunt pom de Crăciun. Cercei, poate un pandativ.
Femeia îşi ştie obligaţiile dar, din păcate, de multe ori uită să fie femeie. Mi-am amintit de o poezie, care spune multe - „Cântec femeiesc” de Adrian Păunescu.
Trădarea şi gelozia - ambele distrug relaţiile dintre oameni.
Tot ce-i trebuie unei femei este să-i fie apreciate eforturile. Nu ne simţim prea bine când depunem eforturi fără a primi feedback.
Siguranţa financiară face din femeie... O face mai sigură în ce se va întâmpla mâine. Nu cred că banii pot schimba viaţa unui om, atâta timp cât omul controlează banii, şi nu invers.
Despre TV şi Publika TV
Aş renunţa la televiziune doar dacă ... Hmm, niciodată nu mi-am pus această întrebare. Cred că aş renunţa doar dacă munca în televiziune nu mi-ar mai oferi provocarea zilnică de care am nevoie. Sincer, nu cred că se va întâmpla vreodată, pentru că fiecare zi în televiziune e altfel. Aici nu trăieşti senzaţia de „deja-vu”.
„Spune ce gândeşti” E un apel la gândire, e un apel la libertatea cuvântului, e un apel la implicare, e un apel împotriva nepăsării. Marile revoluţii trebuie să se producă în mentalitatea noastră.

Ştiu că Publika TV va fi o sursă de informaţii sigură şi promptă, la care poţi apela cu încredere la orice oră. Publika TV le va arăta oamenilor lumea printr-o altă prismă, prin care nu am privit încă. Vom sparge tiparele şi vom trece dincolo de aparenţe. Telespectatorului îi rămâne să digere informaţia şi să spună ce gândeşte.
În 5 luni de zile, am reuşit să cunosc oameni extraordinari, să învăţ lucruri noi, să simt cum realitatea se schimbă.
Sper că noi vom reuşi să le arătăm oamenilor că doar prin puterea implicării şi a informării lucrurile vor merge mult mai bine în Moldova. Eu sunt adeptul implicării civice, care ne lipseşte acum mai mult ca oricând.
Echipa Publika TV are o sete de informaţie de nepotolit. Suntem o echipă care va munci zilnic, pentru a aduce cele mai noi ştiri.
Vin în fiecare zi la pupitrul ştirilor, ştiind că informaţiile pe care le aduc ne vizează pe fiecare. În secolul informaţiei, timpul este mai preţios ca niciodată. Publika TV va avea grijă ca timpul să fie utilizat corect.

Viitorul este frumos, pentru că suntem o ţară care merită şi va avea realizări frumoase. Ce trebuie să facem este să nu fim indiferenţi. Viitorul depinde doar de noi.
Niciodată nu aş putea pleca definitiv de acasă.